Foarte pe scurt, pentru că până acum deja întâmplarea are o nedorită notorietate, grație mass media și rețelelor sociale, un motociclist și un conducător de trotinetă s-au șicanat în trafic, cel din urmă l-a lovit în spate pe motociclist, iar acesta la rândul lui a aruncat cu casca în “adversar”, ceea ce a făcut ca respectivul să se dezechilibreze, să cadă în fața unei mașini care venea de pe contrasens și, regretabil, să își piardă viața.

Desigur că urmările acestui eveniment nefericit (și, în esență, stupid) sunt, așa cum spuneam, regretabile, desigur că este rolul unei instanțe de judecată să sancționeze corespunzător eventuala infracțiune. Desigur că numai o instanță poate decide dacă este vorba despre un omor, despre lovituri cauzatoare de moarte sau ucidere din culpă. Ceea ce este însă reprobabil, în opinia noastră, este modul cum a reacționat mass media și, pe cale de consecință, opinia publică.

De la titluri de genul “l-a aruncat în fața mașinii” sau “motociclistul care a ucis” până la prezentarea deformată a celor petrecute, presa l-a condamnat deja pe făptuitor. Și cetățenii, oamenii obișnuiți, frații noștri, au pus în masă mâna pe furci și făclii, înfierându-l strașnic pe rețelele sociale pe sărmanul motociclist. Care se pare că este un individ fără antecedente, cu date personale mai mult sau mai puțin exemplare, și care, indiferent de soluția instanței, în mod cert și-a distrus viața dintr-o tâmpenie.

Așa cum se întâmplă de fiecare dată la noi, opinia publică s-a împărțit în tabere, unii contra motocicliști, unii contra trotinetiști, și spumegă o tabără împotriva celeilalte pe internet. Că așa e în România, autoritățile nu fac nimic până nu moare un om (vezi cazul japonezului muscat si omorat de un caine comunitar acum niste ani, sau al turistei japoneze ucise de un taximetrist), iar gura lumii toacă evenimentul cu pricina vreo lună de zile, după care totul se uită și fiecare își vede de treaba lui fără să fi tras vreo concluzie din cele întâmplate.

Sigur că circulația trotinetelor nu este reglementată legal în nici un fel și sigur că se impune o legislație specială, pentru ca sunt mijloace de transport speciale. Mai fragile dar mai rapide decât o bicicletă, expun conducătorul, dar și pe cei din jurul lui, la riscuri mult mai mari decât alte modalități de transport.

Dar problema principală rezidă în modul de gândire al oamenilor, al participanților la trafic. Și, prin extrapolare, al societății românești. Toti credem că avem doar drepturi, nu și obligații (în primul an al facultății de drept studentul învață că fiecărui drept îi corespunde o obligație), toți știm mai bine ce am fi făcut noi într-o situație sau alta, toți ne grăbim să emitem judecăți de valoare fără să cunoaștem toate datele unei anumite probleme și nici unul (sau foarte puțini) dintre noi nu este dispus să se pună în pielea seamănului său aflat pe o poziție opusă doar accidental sau din cine știe ce întâmplare.

Și dincolo de ce ar trebui să facă statul – care, într-adevăr, are multe de făcut și înfăptuiește foarte puține – și dincolo de cum ar trebui să se comporte polițiștii rutieri (sancțiuni aplicate fără a face diferența, de exemplu, în funcție de statutul social sau financiar al contravenientului, mai mult vigilență etc), este foarte important ce înțelegem și cum ne comportăm fiecare dintre noi. Poate ne enervăm mai puțin în trafic, poate suntem mai atenți la regulile de circulație, poate învățăm să mai lăsăm uneori de la noi, chiar dacă avem dreptate, poate încercăm să privim lucrurile și din perspectiva altuia. Nu trebuie să dovedim mereu că suntem superiori, dacă noi suntem siguri de asta. Respectul nu se dobândește prin forță fizică, ci trebuie meritat și câștigat prin cu totul alte “metode”. La sfârșitul zilei nu este important că “i-ai arătat tu ăluia azi”, ci să îți petreci o seară linistită alături de cei dragi. Toți credem că avem dreptate, dar nici unul dintre noi nu este complet obiectiv și dreptatea e de fapt o noțiune extrem de personală și subiectivă.

Dacă nu o să ne trezim din torpoarea auto indusă, o să ne distrugem singuri, pentru că orgoliul e sursa tuturor relelor și pentru că e mult mai ușor să dai frâu liber impulsurilor de moment decât să te calmezi și să privești o situație “la rece”. Poate, în loc să ne certăm mereu luând apărarea unuia sau altuia, ar fi mai bine să încercăm să ne detașăm și să încercăm să schimbăm în noi și în jurul nostru ceea ce dorim să schimbe alții.