Într-o hotărâre care, din păcate, nu reprezintă izvor de drept – deci nu este obligatoriu să fie îmbrățișată și de celelalte instanțe, dar măcar este interesantă și utilă ca practică – Curtea de Apel Galați statuează că “Plata debitului (a datoriei fiscale – n.n.) nu implică și recunoașterea acestuia, atâta vreme cât intimata reclamantă a contestat actul administrativ fiscal. În dreptul fiscal, este de notorietate că plățile sunt efectuate îndeosebi ca urmare a penalităților, dobânzilor și accesoriilor ridicate, care curg asupra debitului principal și produc o majorare cuantumului debitului, fără însă a avea legătura sau natura unei recunoașteri, aspect distinct regăsit fată de reglementările din dreptul privat.“.

Cu alte cuvinte, instanța recunoaște că debitoriul unei obligații fiscale o achită, chiar dacă nu este de acord cu ea (temeinicie, cuantum etc.) constrâns fiind de sancțiunile atrase de neplată – penalități, consecințe de ordin financiar, fiscal etc. Achitarea acestei datorii nu înseamnă însă că debitorul o și acceptă și recunoaște, ci doar că se teme de repercusiuni, astfel încât el are dreptul de a contesta respectiva datorie, chiar dacă a plătit-o.

Hotărârea se găsește aici și, așa cum spuneam, nu are altă putere decăt cea de autoritate de lucru judecat.