Având în vedere faptul că ne-am lovit de micile probleme pe care le vom aborda în continuare, inclusiv recent, am considerat util publicului larg să expunem extrem de succint potențiale soluții pentru situațiile când instanța de judecată omite sau greșește referitor la conținutul hotărârii pronunțate. Subliniem că prezenta postare nu are pretenția să se adreseze specialiștilor dreptului, ci justițiabililor care ne fac onoarea de a vizita site-ul în căutarea unor soluții.

Trebuie înțeles de către toată lumea că judecătorii nu sunt niște supraoameni și, totodată, a greși e omenește. Acestea sunt axiome. Așa stând lucrurile, uneori, rareori, în hotărârile pronunțate se pot strecura o serie de greșeli și/sau omisiuni care nu țin neapărat de fondul cauzei, de esența acesteia, și care pot fi (de fapt, trebuie) remediate mai rapid și absolut legal prin alte modalități decât o cale de atac, care presupune mai mult timp, bani și o nouă judecată a cauzei.

Așadar, se poate întâmpla ca, din motive care nu ne privesc, instanța să a) facă erori materiale, cum ar fi cele privitoare la nume, calitatea și susținerile părților, greșeli de calcul etc. La o primă vedere, acestea nu sunt atât de grave, însă pot stopa o executare silită care trebuie să se desfășoare rapid, pentru ca debitorul să nu devină “neexecutabil”, spre exemplu; b) nu se exprime suficient de clar cu privire la soluția dată, în așa fel încât să nu se înțeleagă cât, la cine, cum se referă instanța, sau dispozițiile care cuprind soluția să se contrazică între ele; c) uite pur și simplu să se pronunțe cu privire la unul sau mai multe capete de cerere (cum sunt de exemplu cheltuielile de judecată), sau asupra vreunei cereri conexe/incidentale.

Vom lua fiecare dintre aceste probleme în parte și vom vedea ce soluții oferă Codul de procedură civilă. Astfel, în caz de a) eroare materială, avem soluția cererii de îndreptare a hotărârii. Partea care are interes să fie remediată eroarea formulează o cerere în acest sens, cerere care se judecă în camera de consiliu și fără (de obicei) citarea părților. Părțile sunt citate doar când instanța consideră că este musai ca ele să ofere noi explicații cu privire la corectarea erorii materiale. Cererea nu este condiționată de exercitarea într-un anumit termen; b) neclaritate partea interesată cere instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile potrivince. Instanța judecă cererea de urgență, cu citarea obligatorie a părților; c) omisiuni se face o cerere de completare a hotărârii, singura dintre cele trei condiționată de termen, care este același în care se poate declara apel sau recurs împotriva hotărârii respective, sau, în celelalte cazuri, 15 zile de la pronunțare, respectiv de la comunicare, în cazul hotărârilor definitiv pronunțate în apel sau recurs. Această cerere se soluționează de urgență, cu citarea părților, prin hotărâre separată, Codul nemaiprevăzând în acest caz că se judecă în camera de consiliu, cum o face în cazul primelor două.

Cu privire la aceste trei tipuri de cereri, ar mai fi de precizat, în încheiere, ca trăsături comune: sunt scutite de plata taxei de timbru, îndreptarea/lămurirea/completarea NU pot fi cerute pe calea apelului sau a recursului, iar cheltuielile de judecată, dacă există, sunt suportate de stat, în cazul în care cererea este admisă, respectiv de partea care a inițiat-o, în caz contrar.