Instituția ocrotirii interzisului judecătoresc este consacrată legislativ prin Codul civil, art. 164-177. Pe scurt, punerea sub interdicție judecătorească, împreună cu tutela interzisului, se constituie în măsuri de ocrotire a persoanelor care nu au discernământ și, pe cale de consecință, nu se pot îngriji ele însele de propriile interese.

CCR a fost sesizată cu privire la neconstituționalitatea art. 164 alin. (1) Cod civil – “Persoana care nu are discernământul necesar pentru a se îngriji de interesele sale, din cauza alienației ori a debilității mintale, va fi pusă sub interdicție judecătorească.” Prin urmare, se au în vedere acele persoane adulte (pentru ca alineatul imediat următor se referă, separat, la minori) care nu au discernământ strict din cauze ce țin de alienație sau debilitate mintală.

Decizia CCR nr. 601 a fost pronunțată în 2020, dar intră în vigoare la publicarea ei în Monitorul Oficial, la 27.01.2021. Deși la prima vedere textul legal criticat este destul de clar, legiuitorul referindu-se la o lipsă totală a discernământului – în opinia noastră “nu are discernământul necesar” se referă la o lipsă completă a discernămâmtului, lipsă care se constată prin acte medicale etc. – CCR a avut o cu totul altă părere. Curtea a considerat că această chestiune a lipsei discernămâmtului ar trebui nuanțată în funcție de gradul lipsei de discernământ, de durata acestei lipse (care ar putea foarte bine să nu fie viageră) și că măsura interdicției trebuie însoțită de o serie de garanții.

Concluzia CCR a fost, în esență, “că măsura punerii sub interdicţie judecătorească reglementată de art. 164 alin. (1) din Codul civil nu este însoţită de suficiente garanţii care să asigure respectarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale omului. Aceasta nu are în vedere faptul că pot exista diferite grade de incapacitate şi nici diversitatea intereselor unei persoane, nu se dispune pentru o perioadă determinată de timp şi nu este supusă unei revizuiri periodice. Orice măsură de ocrotire trebuie să fie proporţională cu gradul de capacitate, să fie adaptată la viaţa persoanei, să se aplice pentru cea mai scurtă perioadă de timp, să fie revizuită periodic şi să ţină cont de voinţa şi preferinţele persoanelor cu dizabilităţi. De asemenea, la reglementarea unei măsuri de ocrotire, legiuitorul trebuie să ţină cont de faptul că pot exista diferite grade de incapacitate, iar deficienţa mintală poate varia în timp. Lipsa capacităţii psihice sau a discernământului poate lua diferite forme, spre exemplu, totală/parţială sau reversibilă/ireversibilă, situaţie care reclamă instituirea unor măsuri de ocrotire adecvate realităţii şi care, însă, nu se regăsesc în reglementarea măsurii interdicţiei judecătoreşti. Prin urmare, diferitelor grade de dizabilitate trebuie să le fie ataşate grade de ocrotire corespunzătoare, legiuitorul în reglementarea măsurilor juridice trebuind să identifice soluţii proporţionale. O incapacitate nu trebuie să conducă la pierderea exerciţiului tuturor drepturilor civile, ci trebuie analizată în fiecare caz în parte.“

Rămâne, astfel, în sarcina legiuitorului să transpună soluția CCR în practică, modificând Codul civil, dar, cum legiutorul nostru are grave carențe în a remedia asemenea probleme de natură socio-juridică, vă sfătuim să nu vă țineți respirația în așteptarea noilor prevederi civile.