ÎNALTA CURTE DESPRE INFRACȚIUNEA DE FALS INFORMATIC
Zilele trecute, mai exact pe 25.01.2021, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală din cadrul ÎCCJ a pronunțat o Decizie prin care tindem sa credem că vine să consacre și totodată să “oficializeze” o interpretare extrem de utilă în societatea contemporană, atât de dependentă și ifluențată de social media și de mediul virtual în general.
Curtea de Apel Brașov a cerut pronunțarea unei hotărâri prealabile care să dezlege următoarea chestiune de drept – „Dacă fapta de a deschide şi utiliza un cont pe o reţea de socializare deschisă publicului (reţea care nu solicită dovezi din care să reiasă folosirea numelui real de către deţinătorul unui cont), furnizând ca nume de utilizator numele unei alte persoane şi introducând date reale vizând această persoană (informaţii, fotografii, imagini video etc.) realizează condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de fals informatic, prevăzută de art. 325 din Codul penal, cu referire la cerinţele ca acţiunea de introducere a unor date informatice să fie realizată fără drept şi, respectiv, să aibă ca rezultat date necorespunzătoare adevărului”. Cu alte cuvinte, dacă faci un profil fals altcuiva, săvârșești o infracțiune ?
Înalta Curte a decis că “fapta de a deschide şi utiliza un cont pe o reţea de socializare deschisă publicului, folosind ca nume de utilizator numele unei alte persoane şi introducând date personale reale care permit identificarea acesteia, întruneşte două dintre cerinţele esenţiale ale infracţiunii de fals informatic prevăzută în art. 325 din Codul penal, respectiv cea ca acţiunea de introducere a datelor informatice să fie realizată fără drept şi cea ca acţiunea de introducere a datelor informatice să aibă ca rezultat date necorespunzătoare adevărului.” Cu alte cuvinte, “cam da”.
Art. 325 Cod penal mai prevede, ca a treia cerință pentru ca fapta să constituie infracțiunea de fals informatic, că scopul creării datelor necorespunzătoare adevărului să fie utilizarea în vederea producerii unei consecințe juridice. Cel mai probabil acest scop urmează a fi probat și identificat de instanța de judecată, de la caz la caz, pentru a decide dacă se află într-adevăr în prezența infracțiunii menționate.
Mai precizăm că decizia cu pricina nu a fost încă redactată, dar comunicatul cu privire la această chestiune de drept poate fi găsit aici. Așadar, de azi înainte aveți grijă ce farse cu profiluri false faceți prietenilor, pentru că s-ar putea să aibă consecințe dintre cele mai neașteptate.